Într-o epocă în care tehnologia redefinește constant modul în care ne raportăm la trecut, Asociația Firul Vieții din Sighetul Marmației (președinte – prof. Ioan Ardeleanu-Pruncu) își asumă un proiect menit să conecteze memoria colectivă a orașului cu instrumentele digitale ale prezentului. La începutul anului viitor (2026), cu ocazia celebrării a 700 de ani de la prima atestare documentară a orașului Sighetul Marmației, vom lansa o aplicație mobilă (online) menită să ofere un acces facil și intuitiv la informațiile despre personalitățile marcante ale orașului, identificate și localizate cu precizie în principalele cimitire sighetene.
Proiectul, inițiat și coordonat de Asociația Firul Vieții, își propune să aducă în prim-plan moștenirea culturală și istorică a orașului Sighet printr-un demers de digitizare a memoriei locale. Într-o primă etapă, aplicația va permite localizarea exactă, prin intermediul coordonatelor GPS incluse, a mormintelor personalităților sighetene înhumate în cele patru cimitire principale ale orașului: cimitirul românesc, cimitirul maghiar – romano-catolic, cimitirul maghiar – protestant și cimitirul ucrainean. În ultimele luni au fost semnate Acorduri de Parteneriat pentru colectarea de informații cu principalele Protopopiate și Parohii din orașul nostru, cele care administrează respectivele cimitire.
Fiecare mormânt inclus în proiect va fi geolocalizat cu acuratețe, iar aplicația va oferi în plus informații esențiale despre viața și contribuția decedatului la dezvoltarea orașului și/ sau a regiunii. Informațiile vor fi disponibile în cel puțin trei limbi: română, engleză și maghiară sau ucraineană, în funcție de contextul biografic al fiecărei personalități.
Aplicația va putea fi utilizată atât de vizitatorii care se află fizic în Sighet și doresc să parcurgă trasee tematice în cimitirele orașului, cât și de cei aflați la distanță — din țară sau din diaspora — care vor putea accesa informațiile de oriunde din lume. Această funcționalitate oferă nu doar un instrument de cercetare și explorare istorică, ci și o modalitate de reconectare emoțională cu orașul natal pentru cei plecați, care își pot regăsi rădăcinile într-un format digital modern.
Este un mod de a cinsti memoria celor care au făcut istorie în Sighet, de a păstra vie contribuția lor și de a o face cunoscută noilor generații. În același timp, ne dorim să oferim o punte între locuitorii de azi ai orașului și cei stabiliți în alte zone, dar care au lăsat în urmă valori și repere esențiale pentru identitatea noastră locală.
Inițiativa se adresează nu doar istoricilor sau pasionaților de genealogie, ci și turiștilor, profesorilor, elevilor sau oricărui cetățean interesat de trecutul orașului. Prin aplicație, utilizatorii vor putea căuta personalitățile decedate în primul rând după nume dar și după domeniul de activitate sau chiar în funcție de contribuțiile lor culturale, științifice, politice sau sociale.
Pe lângă localizarea mormintelor și afișarea coordonatelor GPS, aplicația va integra și fotografii ale monumentelor funerare, descrieri istorice, precum și eventuale link-uri către articole, cărți sau surse digitale relevante. Platforma va fi concepută pentru a fi ușor de folosit și foarte accesibilă.
Pentru realizarea acestui proiect Asociația Firul Vieții va colabora, pe lângă Protopopiatele/ Parohiile locale, cu istorici locali, familiile personalităților vizate și instituții de cultură din Sighet și din regiune. De asemenea, se au în vedere și alte parteneriate cu organizații culturale și academice, din țară și străinătate, pentru validarea informațiilor publicate.
Această componentă multilingvă conferă proiectului o dimensiune internațională și multiculturală, reflectând mozaicul etnic și cultural care definește identitatea Sighetului de-a lungul secolelor.
Lansarea oficială a aplicației este programată pentru începutul anului viitor, în cadrul unui eveniment dedicat aniversării a 700 de ani de la prima atestare documentară a orașului Sighetu Marmației. Momentul va fi marcat printr-o conferință publică, o expoziție documentară și un tur ghidat în cimitirele implicate în proiect, în cadrul căruia participanții vor putea experimenta în premieră aplicația.
De asemenea, în cadrul evenimentului va fi lansată o campanie de promovare a aplicației, inclusiv prin canale online și sociale, astfel încât publicul din diaspora sau din alte regiuni ale țării să poată descoperi această resursă valoroasă chiar dacă nu se află fizic în Sighet.
Prin acest demers, Asociația Firul Vieții nu doar valorifică patrimoniul local, ci și deschide o direcție nouă în ceea ce privește conservarea memoriei urbane. Aplicația se dorește a fi un model replicabil și pentru alte orașe din România sau din regiune, în care inițiativele de mapare digitală a istoriei sunt încă insuficient explorate.
Considerăm că trecutul nu trebuie doar comemorat ci și înțeles și, mai ales, să fie vizibil și accesibil. Prin această aplicație, nu doar marcăm morminte, ci vom încerca să spunem și povești. Și fiecare poveste va contribui la înțelegerea unei identități comune pe care o „purtăm” cu toții, indiferent de limba vorbită sau de locul în care ne aflăm acum.
Într-o lume grăbită, în care istoria riscă să fie uitată în goana după „trenduri” adeseori superficiale, inițiativa Asociației Firul Vieții din Sighetu Marmației este – credem – un exemplu de responsabilitate culturală și comunitară. Prin această aplicație, trecutul devine interactiv, personalitățile uitate sunt readuse în atenția publicului, iar cimitirele orașului capătă o nouă valență: nu doar locuri de „veșnică odihnă” ci și repere vii ale memoriei noastre comune.
Text & foto: Ion Mariș
Asociația Firul Vieții Sighet
Preluare de pe Salut SIGHET!


